Îl chemi de trei ori și nu se întoarce, stă la masă cu tema neterminată de o oră, iar la școală, învățătoarea îți spune că „visează cu ochii deschiși”. Înainte de a concluziona că nu ascultă intenționat, e important să înțelegi ce poate sta, de fapt, în spatele acestor comportamente.
Lipsa de concentrare la copii are cauze foarte diverse și nu toate duc la același diagnostic sau la aceleași soluții. Aceasta este probabil cea mai frecventă eroare de interpretare pe care o fac părinții și uneori chiar profesioniștii. ADHD este o cauză reală și frecventă a dificultăților de concentrare, dar nu este singura. Alte condiții, inclusiv anxietatea, TOC, trauma și tulburările de învățare, pot cauza probleme de atenție care arată exact ca simptomele ADHD. Copiii cu anxietate pot părea distrași din cauza grijilor, în timp ce aceia cu TOC par neatenți când sunt concentrați pe gânduri obsesive. Stresul, tulburările de somn, anxietatea, depresia și alte condiții fizice sau boli pot cauza simptome similare cu cele ale ADHD.
Diagnosticul corect presupune o evaluare comprehensivă: interviu clinic cu copilul și părinții, chestionare standardizate completate de părinți și profesori, evaluare psihologică și excluderea altor cauze medicale sau psihologice. Nu se pune pe baza a 20 de minute de observație sau a unui chestionar online.
Lista cauzelor posibile este lungă și include: ADHD, anxietate, traumă sau stres posttraumatic, TOC, tulburări de somn sau privare de somn, dificultăți de vedere sau auz nediagnosticate, tulburări de învățare precum dislexia, hipotiroidism sau alte afecțiuni medicale și, paradoxal, supradotarea, când copilul este plictisit, deoarece nivelul academic este sub capacitățile lui.
Un copil anxios poate părea la fel de „distrat” ca unul cu ADHD, dar mecanismul este complet diferit. Creierul său nu e absent, ci blocat. Anxietatea „blochează creierul”, făcând școala dificilă pentru copiii anxioși. Un copil cu anxietate de separare poate fi atât de preocupat că ceva rău s-ar putea întâmpla cu părinții în timp ce sunt separați, încât nu reușește să se concentreze pe teme, potrivit studiilor. La anxietate, dificultatea de concentrare este legată de situații specifice sau de îngrijorări concrete. La ADHD, problemele de atenție sunt consistente în toate contextele și nu sunt legate de frici sau gânduri specifice. Înainte de orice evaluare, merită verificat și cât doarme copilul și cât de bine. Studiile arată că somnul insuficient sau de calitate slabă poate cauza somnolență, neatenție și, foarte probabil, alte deficite cognitive și comportamentale care afectează copiii în medii funcționale importante, cum ar fi școala. Un copil care doarme puțin din cauza unui program prea târziu seara, a unui ecran până noaptea sau a unor probleme respiratorii în somn va prezenta la școală exact simptomele care par ADHD: dificultăți de concentrare, impulsivitate, scăderea performanței cognitive. Tratamentul în acest caz nu este medicație sau terapie comportamentală, ci somn.
De asemenea, copiii supradotați sau cu potențial ridicat pot părea „neatenți” tocmai pentru că nivelul din clasă este mult sub capacitățile lor. Nivelul lor specific de realizare academică este adesea cu doi până la patru ani școlari deasupra clasei lor reale. Acești copii răspund adesea la situații de clasă nesolicitante sau cu ritm lent prin comportamente „în afara sarcinii”, perturbări sau alte tentative de autodistragere. Aceasta poate genera o trimitere la evaluare pentru ADHD, deși problema reală este inadecvarea curriculară, nu o tulburare.
Simptomele ADHD sunt mai consistente în toate contextele și nu sunt legate de griji specifice. Copilul cu ADHD are dificultăți de atenție, indiferent de starea lui emoțională sau de situație. Un detaliu important pe care mulți nu îl știu este că ADHD de tip predominant neatent, fără hiperactivitate vizibilă, este frecvent diagnosticat cu întârziere, mai ales la fete. Acești copii nu deranjează clasa, pur și simplu par că „visează”, „sunt în lumea lor” sau „nu le pasă”. Copiii cu subtipul neatent al ADHD pot trece neobservați la școală și acasă, cu simptome de neatenție, uitare și dezorganizare.
Medicamentele pentru ADHD, de exemplu, nu vor funcționa dacă neatenția sau comportamentul perturbator al copilului este cauzat de anxietate, nu de ADHD. Asta înseamnă că un diagnostic incorect nu e doar o etichetare greșită, ci și un traseu de tratament greșit, ani pierduți și un copil care continuă să se lupte fără să primească ajutorul de care are nevoie, iar răbdarea este cheia.
Foto: Pexels
